
”A fi ceea ce sunt înainte de a fi altfel, este teoria paradoxală a schimbării” (Beiser, 1970).
Ca terapeut integrativ, văd abordarea holistică ca fiind cea mai potrivită. Această abordare dezvoltă o perspectivă unificatoare asupra ființei umane, integrând simultan dimensiunile: senzorială, afectivă, intelectuală, socială și spirituală, permițând o experiență globală în care ”corpul poate să vorbească, iar cuvântul se poate întrupa”.
Paradigma integrativ-holistică favorizează contactul cu ceilalți, dar și cu sine, ajutând la conștientizarea mecanismelor interioare care ne împing către comportamente repetitive și nesănătoase.
Atunci când vorbim despre practicarea psihoterapiei integrative, conceptul de relație terapeutică înseamnă a fi în contact. Ca urmare, un adult integrat este în contact cu sinele, cu adevărul său cel mai intim. Acest proces presupune crearea unui întreg: ”să faci în așa fel încât aspectele Eu-lui pierdute, inconștiente și nerezolvate, să facă parte dintr-un sine coeziv”.
(Erschine și Trautmann, 1993)
Psihoterapeut integrativ,
Mădălina-Elena Fărcășel
Întâmpini la un moment dat o suferință care nu se vede. Mergi la serviciu, răspunzi la mesaje, faci față zilei — și totuși, ceva din tine e stins de mult timp. Dimineața se termină înainte să înceapă. Seara ajungi acasă golit/ă, fără să știi exact de ce. Râzi uneori, dar bucuria nu mai are greutate.
Poate tu, ca femeie, ai ajuns în această stare după o dimineață în care copilul tău a plâns atât de tare la poarta grădiniței, încât te-ai simțit vinovată tot restul zilei. Sau după o conversație în care partenerul ți-a atras atenția că „ești prea atașată”. Poate că tu însăți ești cea care se simte cuprinsă
Sunt momente în care corpul pare că apasă un buton de alarmă fără avertisment: inima începe să bată puternic, respirația se scurtează, apare o senzație de strângere în piept sau un val de amețeală. În câteva secunde, mintea îți proiectează scenarii: „Dacă pățesc ceva acum?” și, odată cu ele, frica se ridică în tot corpul.




