Te-ai întrebat vreodată de ce unele conversații te energizează și te fac să te simți înțeles, în timp ce altele te lasă confuz, frustrat sau chiar rănit? De ce repetăm anumite tipare în relațiile noastre, chiar și atunci când ne dorim altceva? Răspunsurile pot fi găsite într-o abordare psihologică fascinantă și practică: Analiza Tranzacțională (AT). Dezvoltată de psihiatrul Eric Berne în anii 1950-1960 , AT oferă o lentilă clară prin care putem înțelege structura personalității noastre, dinamica comunicării și motivele din spatele comportamentelor noastre. Este mai mult decât o teorie – este un instrument valoros pentru oricine dorește să-și îmbunătățească relațiile și calitatea vieții.
Cele Trei Voci Interioare: Părintele, Adultul și Copilul (PAC)
Unul dintre cele mai cunoscute concepte ale AT este modelul stărilor Eului. Acesta postulează că, în orice moment, funcționăm predominant dintr-una din cele trei stări distincte :
● Starea Părinte: Gândește, simte și se comportă așa cum a învățat de la figurile parentale sau autoritare din viața sa.Această stare conține regulile, valorile, judecățile (“Așa se face!”, “Trebuie să fii serios”) , dar și comportamentele de grijă și protecție (“Ai grijă!”, “Lasă-mă să te ajut”). Poate fi normativă (stabilind limite, criticând) sau grijulie/afectivă (oferind suport, încurajare).
● Starea Adult: Este partea logică, rațională, orientată spre realitatea prezentă. Ea funcționează ca un computer obiectiv, analizând informații, evaluând opțiuni și luând decizii bazate pe fapte, aici și acum. Este starea ideală pentru rezolvarea problemelor și luarea deciziilor echilibrate.
● Starea Copil: Conține emoțiile, gândurile și comportamentele pe care le aveam în copilărie. Este sursa creativității, spontaneității, bucuriei, dar și a fricilor, tristeții sau furiei autentice. Include și Copilul Adaptat (care a învățat să se supună sau să se revolte pentru a se integra) și Copilul Liber (care își exprimă nevoile și emoțiile direct, nefiltrat).
Dansul Comunicării: Analiza Tranzacțiilor
AT definește “tranzacția” ca fiind unitatea de bază a comunicării – un schimb între stările Eului a două persoane. Modul în care aceste stări interacționează determină calitatea și fluiditatea conversației :
■ Tranzacții Complementare (Paralele): Răspunsul vine din starea Eului vizată de stimul (ex: Adult către Adult). Comunicarea este clară, deschisă și poate continua. Prima regulă a comunicării în AT spune că, atâta timp cât tranzacțiile sunt complementare, comunicarea decurge lin;
■ Tranzacții Încrucișate: Răspunsul vine dintr-o altă stare decât cea vizată (ex: un stimul Adult primește un răspuns din Părintele Critic). Rezultatul este adesea o ruptură în comunicare, confuzie sau conflict. A doua regulă: o tranzacție încrucișată întrerupe comunicarea.
■ Tranzacții Ulterioare (Ascunse): Acestea sunt mai complexe, implicând un mesaj la nivel social (ceea ce se spune explicit) și un alt mesaj, ascuns, la nivel psihologic (transmis adesea non-verbal).Aflăm astfel și cea de-a treia regulă: comportamentul rezultat este determinat de nivelul psihologic, ascuns.
Continuarea, în articolul următor: Jocurile psihologice. Scenarii repetitive cu final neplăcut
Trăim într-o lume în care „a fi ocupat” a devenit o normă, nu o excepție. Încărcătura zilnică, presiunile sociale și lipsa de echilibru între viața personală și cea profesională ne pot conduce, treptat, către ceea ce specialiștii numesc epuizare emoțională sau burnout.
Ai avut vreodată senzația de déjà vu într-o ceartă sau o neînțelegere, simțind că retrăiești același scenariu cu final previzibil și neplăcut? Acestea sunt jocurile psihologice – serii repetitive de tranzacții ulterioare care duc la un “beneficiu” negativ (sentimente de vinovăție, furie, tristețe, superioritate etc.). Jucăm aceste jocuri în mod inconștient, adesea pentru a obține atenție (chiar și negativă,
Suferința noastră psihologică nu vine neapărat din prezent, ci din tipare mentale vechi, automate, care ne țin captivi în propriile gânduri. În loc să trăim viața, trăim în capul nostru, iar orice încercare de a scăpa de durere o amplifică. Acceptarea nu înseamnă resemnare, ci recunoașterea emoțiilor fără luptă. În loc să fugi de suferință, înveți
