Jocurile psihologice: scenarii repetitive cu final neplăcut

Ai avut vreodată senzația de déjà vu într-o ceartă sau o neînțelegere, simțind că retrăiești același scenariu cu final previzibil și neplăcut? Acestea sunt jocurile psihologice – serii repetitive de tranzacții ulterioare care duc la un “beneficiu” negativ (sentimente de vinovăție, furie, tristețe, superioritate etc.). Jucăm aceste jocuri în mod inconștient, adesea pentru a obține atenție (chiar și negativă, numită “stroke” în AT ), pentru a ne confirma vechi convingeri despre noi și lume sau pentru a evita intimitatea autentică.
Un instrument util pentru a înțelege dinamica jocurilor este Triunghiul Dramatic, descris de Stephen Karpman. Acesta identifică trei roluri pe care le adoptăm și le schimbăm în timpul jocurilor:
● Victima: Se simte neajutorată, copleșită, incapabilă (“Eu nu sunt OK”).
● Salvatorul: Intervine pentru a ajuta, adesea nesolicitat, considerând că celălalt nu se descurcă (“Tu nu ești OK”).
● Persecutorul: Critică, blamează, controlează, considerând că celălalt greșește (“Tu nu ești OK!”).
Important este că aceste roluri sunt interschimbabile în timpul unui joc și sunt diferite de rolurile legitime (ex: un părinte care îngrijește real un copil).

Fundația Comportamentului: Pozițiile de Viață
La baza modului în care interacționăm și a jocurilor pe care le jucăm stau pozițiile de viață – convingeri fundamentale despre propria valoare și valoarea celorlalți, formate în copilăria timpurie. Există patru poziții de bază:
■ Eu sunt OK – Tu ești OK (+/+): Poziția sănătoasă, a respectului reciproc și a colaborării.
■ Eu nu sunt OK – Tu ești OK (-/+): Poziția supunerii, a sentimentului de inferioritate.
■ Eu sunt OK – Tu nu ești OK (+/-): Poziția aroganței, a blamării celorlalți.
■ Eu nu sunt OK – Tu nu ești OK (-/-): Poziția disperării, a lipsei de speranță.
Deși putem fluctua, tindem să avem o poziție preferată care ne influențează percepțiile și comportamentele.

Spre Autonomie: Scopul Analizei Tranzacționale
Scopul final al AT este atingerea autonomiei.Aceasta înseamnă eliberarea de tiparele repetitive și limitative ale jocurilor și ale scenariului de viață (planul de viață inconștient decis în copilărie ). Autonomia se manifestă prin :
● Conștientizare: Capacitatea de a trăi experiența prezentului, aici și acum.
● Spontaneitate: Libertatea de a alege răspunsuri adecvate situației, din oricare stare a Eului.
● Intimitate: Posibilitatea de a avea relații autentice, deschise, fără jocuri.

Analiza Tranzacțională se bazează pe o filozofie profund optimistă: Oamenii sunt fundamental OK, fiecare are capacitatea de a gândi și, cel mai important, oamenii își decid destinul și pot schimba aceste decizii.

În Concluzie:
Analiza Tranzacțională oferă un set de instrumente accesibile și puternice pentru a ne înțelege pe noi înșine și dinamica relațiilor noastre.Fie că este aplicată în psihoterapie, educație, organizații sau pur și simplu în viața de zi cu zi , AT ne poate ghida spre o comunicare mai eficientă, relații mai sănătoase și o viață trăită cu mai multă conștientizare și libertate. Este o invitație la auto-descoperire și la rescrierea poveștii personale într-un mod care să ne aducă împlinire.